Un proiect PSD-ALDE-UDMR a fost adoptat luni în regim de urgență după ce a fost depus în urmă cu o săptămână iar luni a fost deja votat de plen, cu 89 de voturi pentru, 39 împotrivă și o abținere. Mai mult, prezentat vineri în Biroul permanent, luni avea deja raportul favorabil al Comisiei juridice, o performanță care, spre exemplu, nu a fost posibilă la legea carantinei, pentru care orice întârziere a costat vieți. 

Proiectul a fost inițiat de senatorul UDMR de Bihor Attila-Zoltan Cseke,  de senatorul ALDE Călin Popescu Tariceanu și de deputatul Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD și al Camerei Deputaților și prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de legislativ, prin lege organică, cu cel putin 60 de zile înaintea datei alegerilor. 

În expunerea de motive, inițiatorii explică cum, potrivit legii, data alegerilor poate fi stabilită între 6 decembrie 2020 și 15 martie 2021, lăsând Guvernului „o marjă largă de apreciere”.

„Or, in contextul actual, data fiind importanța datei alegerilor pentru desfășurarea întregului proces electoral, se impune cu atât mai mult ca Parlamentul să rețină această competență, urmând ca prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească, prin lege organică, data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților. Un argument în plus este acela că potrivit Legii nr. 84/2020, mandatele autorităților locale vor expira în data de 1 noiembrie 2020. Intrucât alegerile locale trebuie să se desfașoare înaintea datei de 1 noiembrie 2020, rezultă ca perioada electorala aferenta alegerilor locale se va suprapune cu cea aferentă alegerilor parlamentare, ceea ce va genera dificultății pentru autoritalile însărcinate cu organizarea scrutinelor, precum și o posibilă stare de confuzie în rândul electoratului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege merge acum la Camera Deputaților, decizională în acest caz.