Mii de oameni au ieșit duminică din nou în stradă la Habarovsk, în Extremul Orient rusesc, a 16-a zi la rând ca să ceară eliberarea unui guvernator despre care cred că a fost întemnițat din motive politice.

Procurorii susțin că Serghei Furgal ar fi comandat omoruri, dar suporterii lui spun că dosarul i-ar fi fost „fabricat” numai pentru că a criticat Kremlinul.

Furgal a devenit guvernator în 2018, învingând candidatul preferat de conducerea de la Moscova. DPA relatează că protestele începute ca „pro-Furgal” au devenit treptat „anti-Putin”.

Duminică, demonstranții au scandat „Jos mâinile de pe Serghei Furgal””, „Libertate!”, „Jos Putin””, „Ne-am pierdut încrederea în Putin!” 

Sâmbătă, la Habarovsk a avut loc protestul cu cea mai mare participare de până acum, la care, potrivit unor numărători, au fost prezenți până la 100.000 de oameni.

Mihail Degteariov, numit guvernator interimar de Putin pe 20 iulie, a scris pe Instagram pe 24 iulie că urmărește protestele prin intermediul camerelor de supraveghere și le-a cerut locuitorilor din Habarovsk să păstreze distanța socială în timpul protestelor pentru a preveni răspândirea coronavirusului și a avertizat că autoritățile pot înăspri restricțiile în timpul pandemiei.

Temându-se de protestul din weekend, el i-a îndemnat pe oameni să nu se adune la sfârșit de săptămână și să-și petreacă timpul „în mod corespunzător” la casele lor de vară și cu rudele.

Cu o zi înainte, el a spus că mitingurile au în spate forțe străine și a spus că nu se va întâlni cu protestatarii.

Putin l-a demis pe Furgal pe 20 iulie înainte de a-l numi pe Degteariov în funcție. Ambii sunt membri ai Partidului Național Liberal Democrat (ultranaționalist) din Rusia (LDPR), al lui Vladimir Jirinovski.

Pe 21 iulie, doi parlamentari locali, Piotr Emelianov și Aleksandr Kaian, au renunțat la LDPR pentru a protesta împotriva demiterii lui Furgal.

Furgal, arestat la Habarovsk pe 9 iulie și transferat la Moscova, a fost acuzat de tentativă de omor și de ordonarea a două crime, între 2004-2005. El a respins toate acuzațiile.

Furgal a fost ales guvernator al regiunii Habarovsk, care se învecinează cu China, în urmă cu aproape doi ani, contracandiatul său fiind un reprezentat al partidului Rusia Unită, susținut de Vladimir Putin.

Adunările din Habarovsk au atras mii de oameni în weekend și sunt cele mai mari proteste din oraș de la căderea Uniunii Sovietice.