Senatorul american Bernie Sanders s-a retras miercuri din cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la Casa Albă, transmite CNN. 

Retragerea lui Sanders din cursă îi lasă loc liber fostului vicepreședinte Joe Biden, care rămâne singurul candidat din partea partidului pentru Casa Albă.

„Mi-aș dori să vă pot da o veste mai bună, dar cred că știți adevărul, că acum suntem în jur de 300 de delegați în spatele vicepreședintelui Biden, iar calea către victorie este practic imposibilă”, a spus Sanders.

„În timp ce câștigam bătălia ideologică și sprijinul atâtor tineri și oameni muncitori din toată țara, am ajuns la concluzia că această luptă pentru nominalizarea democratică nu va avea succes. Așa că, astăzi anunț suspendarea campaniei mele”, a spus Sanders.

După ieșirea din scenă a lui Sanders, fostul vicepreședinte Joe Biden rămâne unicul candidat pentru nominalizarea democraților, urmând să se confrunte cu Donald Trump, președintele în exercițiu, la alegerile de la finalul acestui an.