Antidepresivele sunt mai eficiente pentru unii oameni decât pentru alții, dar ce factori influențează cât de bine funcționează? Cercetările la șoareci sugerează că expunerea la stimuli externi poate juca un rol esential.
Stimulanții stresivi și relaxanți din mediul nostru au un impact real asupra cât de bine funcționează antidepresivele?
„Antidepresive” este termenul prin care oamenii se referă de obicei la inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), o clasă de medicamente pe care medicii le prescriu de obicei pentru a trata afecțiuni precum depresia majoră și tulburarea obsesiv-compulsivă.
Cu toate acestea, aceste medicamente nu funcționează pentru toată lumea și nu funcționează neapărat la fel de bine tot timpul. Uneori, poate fi nevoie de o mulțime de încercări și ajustări pentru ca o persoană să găsească doza și combinația de medicamente care este cea mai potrivită pentru ele.
Dar ce factori au un rol critic în influențarea cât de eficiente sunt antidepresivele pentru un individ? Aceasta este o întrebare pe care cercetătorii încă o dezbat.
Silvia Poggini, doctor și prof. Igor Branchi, alături de alți colegi de la Istituto Superiore di Sanità din Roma, Italia au efectuat unele cercetări preliminare într-un model de mouse-ul depresiei care – dacă este reprodus cu succes la oameni – poate aduce un posibil raspuns surprinzator.
Ei spun că expunerea la un mediu stresant versus un mediu relaxant ar putea afecta anumite mecanisme moleculare, influențând cât de bine funcționează antidepresivele. Aceste mecanisme sunt cele ale inflamației și neuroplasticității sau capacitatea creierului de a se schimba și adapta.
Poggini și prof. Branchi au prezentat recent rezultatele experimentelor lor printr-o discuție și un poster la Congresul Colegiului European de Neuropsihofarmacologie din acest an din Copenhaga, Danemarca.
Prezentările lor rezumă concluziile pe care le-au prezentat în lung în trei lucrări de studiu: una care apare în Brain, Behavior and Immunity în 2016, una prezentată în Psihiatrie moleculară în 2017 și o altă lucrare pe care au publicat-o în Brain, Behavior și Immunity. an.
“Dacă sunt confirmate la om, aceste rezultate pot avea implicații destul de îndelungate. Lucrarea arată că neuroplasticitatea și inflamația sunt interdependente și că pentru a asigura condițiile potrivite pentru ca antidepresivul să funcționeze, inflamația trebuie să fie strict controlată“, spune prof. Branchi.
Cum stresul poate interfera cu efectul SSRI
Studiile anterioare au sugerat că neuroplasticitatea este afectată la persoanele cu depresie majoră și că ISRS ar putea ajuta la rezolvarea acestei probleme. Unele cercetări anterioare au indicat, de asemenea, că SSRI-urile pot reduce nivelul inflamării creierului.
Dar interacțiunea dintre mecanismele legate de inflamație și neuroplasticitatea ar putea avea și un motiv de spus în eficacitatea ISRS? Cercetarea lui Poggini și a colegilor la șoareci pare să răspundă afirmativ.
Pentru început, cercetătorii au lucrat cu șoareci de sex masculin adulți, pe care i-au tratat fie cu fluoxetină (Prozac), cu un SSRI prescris în mod obișnuit, fie cu o soluție simplă de apă și zaharină.
În acest timp, oamenii de știință au expus jumătate din șoareci la un mediu stresant, iar restul la unul relaxant.
Au văzut că la sfârșitul experimentului, șoarecii pe care i-au expus mediului stresant – crescându-le inflamația – au înregistrat niveluri mai mici de inflamație dacă aveau fluoxetină.
Șoarecii care au trăit într-un mediu relaxant și apoi au primit fluoxetină, pe de altă parte, au prezentat o activitate mai mare în gene pe care cercetătorii le-au asociat cu inflamația.
„Primul pas a fost legarea capacității creierului de a face față schimbării, neuroplasticității, de inflamație”, explică Poggini. „După ce am arătat asta, următorul pas a fost să schimbăm nivelul inflamației pentru a vedea ce s-a întâmplat cu plasticitatea”, spune ea.
Așadar, într-un experiment de urmărire, cercetătorii au dat șoarecilor fie lipopolizaharidă, despre care știau o inflamație crescută, fie ibuprofen, un medicament antiinflamator. Acest tratament le-a permis cercetătorilor să transforme nivelul de inflamație în sus sau în jos la șoareci, așa cum și-au dorit.
În acest sens, ei au analizat, de asemenea, orice schimbare a biomarkerilor de neuroplasticitate pentru a vedea cum nivelurile de inflamație au afectat această caracteristică a creierului.
“Am descoperit că plasticitatea neurală în creier a fost ridicată atât timp cât am putut să menținem inflamația sub control. Dar atât nivelurile prea mari, cât și prea mici de inflamație au însemnat reducerea plasticității neuronale – în concordanță cu eficacitatea redusă a antidepresivelor la șoareci. cu niveluri alterate de inflamație ”, notează Poggini.
Modificări extreme ale nivelului inflamației – care echipa asociată cu modificări ale neuroplasticității – a corespuns, de asemenea, la apariția unor comportamente asemănătoare depresiei la șoareci.
„Dacă rezultatele pot fi traduse oamenilor”, spune prof. Branchi, „controlul inflamației ar putea duce la utilizarea mai eficientă a antidepresivelor”.
0 Comments