Ce trebuie sa stii despre Forex


0

Forex – cunoscut și ca FX sau piața valutară – reprezintă schimbul unei valute cu o altă valută la un preț agreat. Aceasta este o piață descentralizată, în cadrul căreia sunt tranzacționate valutele globale, și nereglementată, de negociere directă (OTC), ceea ce înseamnă că tranzacțiile sunt rapide, ieftine și sunt efectuate fără supravegherea unui operator de piață.

În esență, tranzacționarea Forex presupune actul de a specula mișcarea prețurilor schimbului valutar, prin cumpărarea unei valute concomitent cu vânzarea unei alte valute.

Nu există o piață mai mare

Forex este cea mai tranzacționată piață din lume, cu un randament pozitiv de 5.000 miliarde $ pe zi. Aceasta înseamnă că prețurile valutelor fluctuează constant în valoare, una în raport cu cealaltă, creând multiple oportunități de trading de care investitorii pot beneficia.

Bazele tradingului Forex

Cursul valutar fluctuează tot timpul, în baza unei varietăți de factori precum puterea economiei unei țări. Obiectivul traderilor Forex este de a căuta profit în baza acestor fluctuații prin specularea prețului, respectiv dacă acesta va crește sau va scădea.

Toate perechile Forex sunt cotate în funcție de valoarea unei valute versus valoarea alteia. Fiecare pereche valutară are o ‘bază’, reprezentând prima valută indicată și o monedă ‘cotată’, aceasta reprezentând a doua valută.

Fiecare valută ar putea ori să crească (sau să se aprecieze), ori să scadă (să se deprecieze). Deoarece există două valute în fiecare pereche, există în esență patru variabile pe care le speculezi atunci când vorbim de tradingul Forex.

În cazul în care consideri că valoarea unei valute va crește comparativ cu alta, vei deschide o poziție long sau vei ‘cumpăra’ acea valută. În cazul în care consideri că valoarea valutei va scădea comparativ cu alta, atunci vei deschide o poziție short sau vei ‘vinde’ acea valută.

Așadar, spre exemplu, dacă te-ai aștepta ca USD să crească (să se aprecieze) în raport cu JPY, ai deschide o poziție long sau ai cumpăra perechea valutară USD/JPY. De asemenea, ai cumpăra această pereche dacă te-ai aștepta ca JPY să scadă (să se deprecieze), în raport cu USD. Altfel, dacă ai considera că JPY ar crește în raport cu USD sau că USD ar scădea în raport cu JPY, ai vinde sau ai deschide o poziție short pe USD/JPY.

Datorită tuturor acestor factori, piața Forex oferă posibilități nelimitate în fiecare zi, oră, chiar și în fiecare minut.

 


Like it? Share with your friends!

0
News & Events

0 Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *